Culture & Anarchy

The Graveyard Book este ultima carte a lui Neil Gaiman, care a aparut deja in US si urmeaza sa apara si in UK ( aici vorbesc desigur de varianta hardcover ale cartii, pentru ca cea paperback va iesi mult mai tarziu ).

Fiind un fan Neil Gaiman, si citindu-i toate operele care au fost publicate ( desigur, tot ce se poate include la novel sau novella – inca nu am pus mana pe Sandman sau pe graphic novels ) am urmarit cu un constant interes etapele ce se desfasurau cu mare greutate – dupa mine – si care erau povestite de Neil, pe blogul sau. Mi s-a parut fain ca a scris cartea de mana si nu a recurs la mijlocul mai comod, si anume pc-ul.

Inainte de toate, dupa cum recunoaste si Neil Gaiman : “The Graveyard Book is a homage to Rudyard Kipling’s The Jungle Book ” . Insa cartea nu este The Junge Book rastalmacita de Gaiman, si imbracata frumos, dupa cum numai el stie. Avem unele similaritati, insa de aici pana la a sustine ca e practic un remix al operei lui Kipling, mai este multa paine de mancat.

Povestea incepe intr-o noapte, cand un asasin cu un control de sine exceptional, numit the man Jack , macelareste cu calm, o intreaga familie. In ciuda calitatilor sale, lui Jack ii scapa cel mai tanar membru al familiei, un bebelus ce tocmai invata sa mearga in picioare. Acesta iese din casa in care toate celelalte rude ale sale sunt lasate fara suflare, si se taraste catre cimitirul din varful dealului.

Acolo este luat in grija de fantome, ii este pus un nume : Nobody Owens , si apoi ii este data the freedom of the graveyard , lucru ce ii permite sa faca ce doreste prin cimitir, fara sa aiba vreo opreliste. Bod, dupa cum se recomanda Nobody, este luat sub aripa lui Silas, un vampir stilat si extrem de sobru.

Probabil ca m-am grabit cand am spus pe twitter ca acesta este cea mai buna carte a lui Gaiman, deoarece judecand la rece dupa ce am dat si ultima pagina, am descoperit cateva neajunsuri. Exista multe personaje care apar decat de cateva ori in tot romanul, personaje destul de sterse astfel ( Lady on the Grey, o personificare a Mortii ), probabil puse acolo pentru a intari ideea de cimitir ( unul dintre ele este Caius Pompeius, romanul, in acelasi timp cel mai vechi inhabitant al cimitirului ). Fara indoiala, toata povestea il are in centru pe Bod si firul vietii sale, care uneori este incalcit iar alteori este intins destul de lin. Printre personajele care isi aduc aportul direct la dezvoltarea lui Bod, se numara – in afara de Silas – si Miss Lupescu, o femeie care se transforma in … ghici ce.

Desi lumea lui Bod este cimitirul, parcurgand etapele vietii, este firesc ca el sa isi doreasca mai mult si mai mult, sa isi doreasca lumea intreaga.

I want to see life. I want to hold it in my hands. I want to leave a footprint on the sand of a desert island. I want to play football with people. I want – I want everything

Firul povestirii este clar si merge repede ( unele capitole pot fi citite si ca stand alone ) insa in final, e o poveste foarte frumoasa dar cam subtirica. Raufacatorii exista insa nu au substanta si pier din peisaj in moduri stupide, in ciuda reputatiei lor. As spune ca singurele personaje carora Gaiman le-a acordat dreptul de a fi niste personaje adevarate sunt Bod si Silas ( asta chiar daca Silas lipseste subit din carte in repetate randuri ).

You’re alive, Bod. That means you have infinite potential. You can do anything, make anything, dream anything. If you change the world, the world will change. Potential.

Asadar, The Graveyard Book este totusi un must pentru fanii Gaiman, iar pentru cei ce nu au citit inca o carte de-a lui Gaiman, nu cred ca este cea mai buna cu care si-ar putea incepe lectura ( ar putea in acest caz sa puna mana pe American Gods ).

Cartea are peisaje descrise minunat, o lume paralela careia insa nu i-a fost acordata suficient de multa atentie, aceasta fiind folosita decat de doua ori in carte, insa foarte sters. Nu in ultimul rand, are un umor fin care m-a facut sa rad de cateva ori.

In final, daca va este dor de o poveste frumoasa, o poveste despre prietenie, despre importanta unei familii si despre lumea care ne inconjoara, care contine atat verosimil cat si neverosimil, puneti mana pe The Graveyard Book. Merita.

la capitolul ilustratii, editia mea e ilustrata de Chris Riddell si are niste ilustratii foarte faine, care imi plac mai mult decat cele din editia ilustrata de Dave McKean.

deasemenea, daca aveti cartea si vreti full experience reading, click aici. pe de alta parte, daca vreti sa “auziti” cartea inainte sa o cititi, clicking that link will suit you well.

Am mai scris despre “The Graveyard Book” si pe TownPortal, aici.