Nu prea imi vin in minte multe lucruri cand ma gandesc la ce pot face oamenii la 4:37 dimineata. Cei mai nenorocosi se pot scula sa se duca la serviciul care probabil incepe la 6. Unii sunt inca in club la ora aia sau se pregatesc sa plece spre gura de metrou, sa prinda primul tren spre casa. Altii, cea mai mare parte, dorm. In cele 3 categorii (foarte generale si acoperind o mica nisa a lucrului pricinuitor de confuzii spus in prima propozitie) pe care le-am enumerat mai sus nu isi au locul cei care au probleme cu somnul. Sa le spun insa insomnii deoarece cuvantul ‘problema’ e putin cam dur pentru acest context.
Am insomnii mai severe sau mai usoare de ceva vreme. Nu mai tin minte exact cand a fost ultima oara cand m-am culcat inainte de ora 12 noaptea. Pentru mine, ora aia e un fel de starting point al noptii ce urmeaza. Nu pot sa imi formez o disciplina stricta a somnului deoarece mereu mai dau peste un film bun, cateodata ma mai las dus intr-o discutie cu potential interesant incat as putea foarte usor sa uit ca mi-a trecut de mult ora de culcare. Poate ca si asta e problema, nici cand eram mic nu aveam o ora de culcare. Au incercat ai mei sa imi impuna lucrul asta insa ca multe alte lucruri pe care voiau sa le exerseze in calitatea lor de parinti, nu a avut succes.
Cu toate astea, daca oamenii ar putea trai doar in noapte, as prefera sa fie noapte tot timpul. Soarele ma oboseste si imi aminteste de sensibilitatea fata de lumina puternica. Intunericul este perfect. Se spune ca noaptea devenim mai introspecti si mai sensibili pe plan sentimental. Majoritatea posturilor mele din ultima vreme le scriu seara spre noapte deoarece atunci imi trece prin cap un subiect despre care as putea sa scriu fara probleme.
Un lucru bun pe care facultatea mi l-a oferit a fost faptul ca orarul este dezorganizat fabulos. Eu trebuie sa dorm cel putin 6-7 ore (nu pot sa spun pe noapte deoarece din alea 6-7 doar 2 sunt incadrate in noapte) ca sa pot functiona normal a doua zi. Dat fiind faptul ca nu beau nici ceai nici cafea dimineata (cafea nu beau deloc) somnul asta e destul de important. Legatura dintre orarul dezorganizat si cele 6-7 ore este ca pot sa ma culc si la 4 deoarece o sa ma scol la 10-11 si la 12 pot sa fiu la facultate. Ipotetic. In cazul unui seminar important pot sa ma scol mai devreme insa tare nu imi place.
In noaptea asta am recomandat unei persoane dragi un film care imi place foarte foarte mult (The Holiday). Il aveam deja in pc si voiam sa il urmaresc si fericit din cauza impresiei pe care filmul i-a lasat-o persoanei dragi, l-am urmarit in noaptea asta. Mereu cand il vad filmul are un efect devastator. Ma lasa sa cred, imi ingaduie sa cred ca astfel de lucruri ar putea exista si in viata reala. Poate ca singurul lucru care le impiedica sa rupa bariera dintre real si fictiv suntem noi insine si gandirea noastra pesimista. La fel ca si cartile lui Nicholas Sparks (toate au avut acelasi efect asupra mea- mai puternic sau mai soft) filmul asta ma face sa fiu foarte deschis laturii sentimentale si lucrul asta combinat cu noaptea, are un efect minunat. Pana la urma lucrurile mici ne fac fericiti desi parem sa uitam asta mereu.
A nins frumos cateva zile si s-a asternut un strat gros de zapada. Din nefericire a inceput sa ploua dupa aceea iar acum strazile arata exact cum detest eu: pline de baltoace mocirloase. Groaznic. Daca s-ar fi putut sa se treaca de la zapada la uscat fara nimic intermediar mi-ar fi placut mai mult ninsoarea din Bucuresti. Insa mereu cand o vad alba, cazand si asternandu-se ma gandesc inevitabil la stadiul asta mizer al existentei ei si imi repugna gradual.
Am inceput sa imi pun intrebari existentiale cu privire la ce ma asteapta insa le multumesc din suflet filmelor precum Holiday si cartilor care imi ingaduie totusi sa visez si sa nu raman captiv intr-o lume inca prea reala pentru mine. Inevitabil ma voi spala cu apa rece pe fata si voi inhala aerul rece si patrunzator pe care realitatea il emana si ma voi trezi si voi vedea ce si cum. Dar nu acum.
Am cumparat romanul de debut al lui Hubert Selby Jr la recomandarea unei cunostinte care mi-a spus ca ii plac romanele care “kick you in the guts”, sa fiu exact. Recomandarea a deviat de la o discutie despre romanele lui Chuck Palahniuk asa ca a venit cat se poate de natural. Cu putine zile inainte de Craciun, romanul a sosit. Nu am citit din el decat introducerea scrisa de autor la cativa zeci de ani dupa ce a publicat romanul. Este de departe cea mai sincera marturisire despre arta scrisului pe care am citit-o vreodata. Fara macar sa stiu despre ce e romanul, fara macar sa fi experimentat stilul scriitorului am stiut inca de la introducere ca intre mine si acest autor se va crea o relatie puternica. Abia astept sa citesc romanul sa imi confirm ca nu m-am inselat.
Sunt zile ca astea in care cuvintele “we’re still young, let’s live our lives until it’s too late” te fac sa nu iti mai pese de nimic si sa faci doar ce vrei si doar ce iti trece prin cap.
Este 5:08 dimineata si unii oameni sunt in drum spre job, altii inca dorm iar altii poate acum ies de la metrou. Un lucru il stiu insa sigur: as vrea ca noaptea sa nu se termine niciodata.
Sarbatori fericite.
