Culture & Anarchy

1 | Dorin

November 5th, 2009 at 13:00

Îți spun sincer că show-ul lui a fost absolut infernal – a stricat fiecare instrument la care a cîntat, și show-ul lui, pe care tu îl numești experimental, l-aș numi ‘trist-experiment-al”. Cel mai prost concert din viața mea – și cel mai trist. Mi-e milă de vioara lui – a masacrat-o fără milă.

2 | Andrei

November 5th, 2009 at 13:56

Mie concertul mi s-a parut extraordinar. Cel putin din punct de vedere muzical. Cateva minusuri pentru sonorizare (din zona F se auzea cam gajait uneori), locatie (scaunele nu ne-au dat voie sa intram mai bine in atmosfera creata de Yann si trupa sa) si public (am vazut multi care preferau sa-si butoneze telefoanele in loc sa se concentreze la scena).
In rest totul a fost destul de fain. Astept cu nerabdare un album al lui Yann in stilul concertului de aseara.

3 | Bogdan

November 6th, 2009 at 14:42

Inca dinainte de concert ascultasem cam tot ce inseamna Tiersen, si nu cred ca ma asteptam sa ma surprinda astfel… In afara faptului ca sonorizarea Salii noastre a Palatului lasa de dorit (aceleasi piese interpretate prezente pe myspaceul Tiersen se aud cu mult mai clar, intr-o mica sala din Franta), a fost un concert, care te cere intr-adevar cult intr-ale muzicii pentru a putea intelege ceva din el. Stilului clasic, al lui Tiersen i se adauga inflexiuni de Ash Ra Tempel, Pink Floyd, chiar si de Edgard Varese, unul dintre primii promotori ai Ondes Martenot-ului.
Tiersen a dat dovada de cautari pe taramul muzicii concrete si atonale, compozitiile abstracte facandu-i pe majoritatea celor care venisera pentru renumitele soundtrack-uri sa inceapa a pleca inca din primul sfert de ora al concertului.
Reinterpretarea melodiei “A secret place”, un fel de climax al distorsiei, care iti intra prin piele si iti ridica fiecare fir de par de pe corp, Ondes Martenot-ul plasandu-si deasupra inflexiunile fantomatice, m-a facut sa ma simt ca la o expoizitie de pictura de la debutul artei abstracte, caci in sunetele acelea extraordinar de intense se puteau auzi si se putea simti intriga pe care melodia o produsese in randul publicului. Toti erau ultragiati de sunetele puternice care le asaltau timpanele, in asemenea maniera, incat am ramas surprins ca totusi au aplaudat la final…
Deasemenea introducerea mixerelor si a sample-urilor au fost de bun augur, facand o trecere lina intre melodii.
Foarte multi au criticat concertul pentru abordarea sa abstract-experimentala. Eu nu il voi critica. Singurul lucru care mi-a displacut a fost ca durata sa a fost doar de fix o ora si jumatate.
Publicul ar fi trebuit sa se astepte la noi si noi surprize din partea lui Tiersen, caci in ultima vreme a concertat cu trupa din Insulele Feroe, Orka, cu adevarate inclinatii inspre post-rock, care in sine, ca stil nu se poate defini foarte clar, el fiind un cumul de noi abordari ale instrumentelor clasice de rock.
Celor care au regretat ca au fost la concert, si vor sa auda un Yann Tiersen clasic, le recomand sa asculte coloana sonora de la filmul Tabarly, care inclina foarte mult inspre stilul de pe soundtrackurile precedente.
Nu il judecati pentru faptul ca abordeaza mai multe stiluri total diferite…
E un castig pentru muzica…

4 | Dorin

November 6th, 2009 at 17:45

Unde se încadrează lipsa de virtuozitate, cacofoniile auditive și pur și simplu lipsa de muzicalitate?

5 | Andrei

November 6th, 2009 at 18:37

Dorine, se cunoaste ca n-ai mai fost la un astfel de concert pana acum. Ce instrument ti s-a parut ca a stricat Tiersen? Daca arcusului i s-au mai rupt ceva fire de par nu inseamna ca a stricat vioara/arcusul. E ceva normal cand interpretezi mai intens o melodie.
Cacofoniile au fost doar in capul tau si al celor care au plecat in timpul concertului. Muzicalitatea s-a simtit ca la ea acasa chiar. Insa daca tu nu ai inteles ce s-a cantat, nu inseamna neaparat ca a fost si ceva de proasta calitate. Un artist trebuie sa evolueze, nu sa ramana o viata intreaga la genul care l-a consacrat.
Iar sa-l acuzi pe Yann de lipsa de virtuozitate e o blasfemie. E ca si cum ai spune despre un om ca nu stie sa respire. Creativitatea si virtuozitatea sunt cele mai de pret calitati ale lui Tiersen. Faptul ca unii prefera sa-l acuze pentru ca incearca sa evolueze din punct de vedere muzical nu arata decat ca nu au cultura muzicala.
Asa cum Bogdan bine zicea, ce face Yann nu poate fi decat benefic pentru muzica.

6 | Carmen

November 6th, 2009 at 21:25

Concertul nu m-a atins. Mi-am propus sa nu fiu radicala, sa nu tai in carne vie spunand ca am rezistat cu greu pana la final sau sa descriu cu detalii dezamagirea crescanda din timpul concertului. Mi-am dorit mult sa-l vad pe marele Yann Tiersen pe o scena romaneasca, intr-o sala in care muzica lui sa rasune in jurul meu si sa sorb cu sete notele lui vibrante, dar din pacate tot ceea ce mi-a transmis a fost mai mult o nevoie violenta de eliberare, o incercare disperata de se smulge din “geniul sensibil” pe care pana atunci il stiam. Da, cu singuranta Yann a vrut sa ofere “altceva”. In mod cert nu a luat in calcul ca o buna “bucata” din public pentru asta a venit, cu asta ne-a obisnuit – asta a promovat, in mare masura – iar dorinta noastra a fost sa auzim aceeasi muzica, poate usor modificata (nu zogmote care lasau impresia ca s-a stricat aparatura), am venit deci, sa traim pe viu minunea cu care Yann poate face din niste simple instrumente adevarate nimfe. Ca sa nu inchei intr-un ton pesimist, am sa spun totusi ca a meritat experinta, pentru ca au existat, intr-adevar, momente “trepidante” – si la propriu, si la figurat…

7 | Dorin

November 6th, 2009 at 21:31

Oamenii care au plecat în timpul concertului au dat dovadă de simț critic. Faptul că tu acum vrei să interpretezi cacofonia muzicală drept artă și intenție denotă naivitate, zic eu. A cîntat prost la TOATE instrumentele. La chitară, la vioară (vai, ce a siluit vioara aia). Și nu, faptul că a rupt o GROAZĂ de fire ale arcușului nu denotă altceva decît faptul că a cîntat rău. Să mă lași cu pasiunea, sau cu intensitatea. Am fost acolo, am stat prin supliciul de a-i asculta zgomotele atîta vreme.
Eu am venit să aud muzică. Nu a existat. Ce face Yann e la fel de benefic pentru muzică precum o doză de cianură pentru un degustător de vinuri. Yann Tiersen era un artist cu stil, dar, regretabil, se pare că nu mai e.
Sonorizarea Sălii Palatului nu are nici o legătură cu afoniile și microfoniile omului. El a fost acolo ca să-și pregătească concertul. Poate Sala Palatului e prea mult pentru un artist atît de slab. A sunat ca o trupă de rockeri de liceu, la prima încercare de a cînta o piesă.

8 | Cum se apără un spectacol prost, prost, prost « Fly on the Windscreen

November 6th, 2009 at 22:19

[...] explicat că de fapt a fost o experiență unică, senzațională. Nu o să mă amuz răutăcios la adresa lui Spadez – doar o să spun că eufemismul ‘experimental’ pe care îl aplică concertului [...]

9 | Andrei

November 6th, 2009 at 23:13

Si acum ce sa inteleg? Dupa concertul asta nu-ti mai place Yann Tiersen? Pur si simplu te-ai “lepadat” de el?
Eu unul nu inteleg ce-ai cautat la concertul asta. Indarjirea cu care il critici acum pe Tiersen nu denota decat ca tu te asteptai la cu totul altceva de la concertul de miercuri. Insa la ce? Doar ai venit pentru muzica lui Tiersen, nu? Sau pentru altceva?

10 | Dorin

November 6th, 2009 at 23:23

Am venit pentru artă. Mi s-a servit cacofonie pe farfurie. Spectacolul a fost jenant, și orice scuze s-ar căuta, oricît s-ar acoperi cu cuvinte frumoase, a fost doar atît. O cacofonie.

11 | Andrei

November 6th, 2009 at 23:54

Ma, noi sa fim sanatosi. Fiecare ramane pana la urma cu impresiile sale. Eu zic ca n-are rost sa aruncam cu pietre unii in altii degeaba. Niciunul nu va iesi mai castigat.

12 | Ileana

November 7th, 2009 at 18:01

Nu stiu daca a mai fost cineva la inceputul toamnei la Yo-Yo-Ma, dar asta legat de zisa slutire a viorii, Yo-Yo-Ma care in Bucuresti nu a cantat Bach, ci iarasi ceva mai experimental, oriental, a schinbat doua arcusuri in timpul spectacolului, si nu stiu daca exista inregistrari pe net, ca n-am cautat, dar a cantat mirific, si faptul ca a rupt si el o tona de fire de cal de pe arcusul ala nu il face ucigas de violoncel. Si spectacolul lui a fost absolut…m-a lasat cu sufletul la gura.

Nu stiu de unde a venit expresia asta cu cacofonia pe farfurie, dar pe mine ma face sa rad felul in care v-ati exprimat.

Nu vreau sa par impertinenta, dar cred ca in cazul in care veneati sa il ascultati pe Yann Tiersen, poate ati fi putut sa va interesati de piesele ce aveau sa fie cantate. Eu am vazut pe lastfm cam despre ce o sa fie vorba, dar sunt sigura ca sunt bloguri peste bloguri unde s-au dat detalii.

Intr-adevar, n-are rost sa ne certam pe asa ceva, ca nu merge in general sa le schimbi altora parerea asa. Mi-e mi-a placut la nebunie concertul si sper sa mai vina Tiersen pe aici. Restu-i neinteresant.

13 | Dorin

November 7th, 2009 at 22:24

Yo Yo Ma e un violonist, cîntă la vioară intensiv. Nu mă înțelege greșit, dar Tiersen nu e violonist, și a cîntat cîteva acorduri, nimic mai mult. Dacă ai fost la Yo Yo Ma nu înțeleg cum nu ai putut sesiza cît de rău a cîntat Tiersen la vioară.

14 | Ileana

November 7th, 2009 at 23:10

Eu cant la vioara si la pian si am 8 ani de studiu in urma si Tiersen nu a cantat numai acorduri, si-asta poti auzi si numai daca iti folosesti urechile. Yo-Yo Ma e violoncelist si-ati spus-o prima oara cu … mana d-voastra. Ceea ce incercam sa spun e ca Yo-Yo Ma cand a venit anu’ asta, nu a cantat Bach, ci muzica orientala, niste combinatii foarte ciudate si foarte frumoase, si nu prea pot spune ca a scos numai note lungi si calme sau intense din violoncel, au rasunat in sala la acorduri ca ai fi putut spune ca e Yann Tiersen mai batran si doar.. uite cu ataaaaaatica mai putin intens.
Ideea e ca Tiersen asa simte el nevoie sa transmita ceva cand pune mana pe vioara. Nu e ceva brutal, nu pot sa incep sa spculez spunand ca exprima o suparare, e pur si simplu un sentiment mult mai puternic. Poate ca se gandeste la ceva nemaipomenit de dureros in momentul in care incepe sa cante acordurile si tocmai din motivul acela pare brutal. Beethoven era intr-adevar brutal in momentul in care isi compunea piesele si aveai senzatia ca o sa cedeze pianul, dar dupa doua minute se insenina cerul si auzeai sfarsiturile unui acord care se tot prelingeeaaaa…

Bine, pana una alta, toate piesele acestea pe care le-a cantat Yann Tiersen miercuri seara se incadrau clar in grupul de muzica experimentala si se incadrau pur si simplu intr-un nou gen de muzica, ce va fi apreciat de anumiti oameni si despretuiti de altii. Asa cum Ada Milea a aparut si a cantat ceva nemaiauzit (bine, spun asta stiind ca nu a fost un gen de muzica inventat de ea, dar nu imi in cap alt exemplu de compozitor/cantaret) iar toti cei de varsta a treia au catalogat-o drept “inc-o tanara fara talent, satanista posibil”.

Oricum e stupid sa continuam discutia asta, si eu am ajuns sa bat campii de la atata argumentat ceva asa de nefolositor. Dumneata o sa ramai legat de soundtrackurile lui Tiersen probabil, ca multi altii, iar un alt grup de oameni va continua sa il aprecieze si pe Tiersen cel … zis nou!

Ma dau batuta

P.S.: Nu trebuie sa fii mai violonist si nu trebuie sa cutreieri lumea cu o orchestra ca sa dovedesti ca stii sa canti bine la un instrument. Se numeste talent