Un subiect controversat era intervalul de timp la care vor circula aceste autobuze. Deşi nu consider că programul impus de Primărie este cel mai eficient, sunt sigur că odată cu primirea unui feedback din partea călătorilor, programul va fi mult mai relaxat. Astfel, autobuzele vor veni din 30 în 30 de minute până la ora 2 urmând ca între ora 2 şi ora 5 să vină câte un autobuz pe oră. Din punctul meu de vedere, uniformizarea programului de mers la pauze de 30 de minute era mai mult decât bine. Aşa, nu ştiu câţi vor putea să aştepte autobuzul o oră. Poate în cazul ăsta, mulţi vor prefera să meargă pe jos. Un lucru bun tot este de notat: nu mai trebuie să pleci de undeva la ora 22 şi ceva ca să prinzi metroul.

Mai rămâne doar să se anunţe că în weekend şi metroul va circula toată noaptea. Improbabil. A durat destul de mult până când s-a pus în aplicare acest program public de transport nocturn dar să îl extindă şi asupra Metrorex-ului deja mi se pare o utopie.

Rămâne totuşi de văzut cât de eficient va fi acest program şi mai ales, dacă oamenii vor fi mulţumiţi de el.

Presiunea şi emoţiile deveneau din ce în ce mai apăsătoare, însă, pentru un om căruia astfel de simţăminte nu îi pică bine, consider că m-am descurcat exemplar. Deşi nu am avut aceleaşi gânduri pe care le-am avut acum 3 ani în timpul BAC-ului, toate lucrurile au evoluat între timp – în foarte bine, consider eu. Acum că mă ştiu absolvent şi licenţiat, cel mai greu e să mă găsesc pe mine însumi. Încotro ? mă tot întreb. Începutul îmi e destul de cunoscut chiar dacă şi asupra lui se mai abat din când în când porţiuni de ceaţă densă. Se disipează rapid. Încă de când eram mic lumea mă întreba ce vreau să mă fac. Niciodată nu am răspuns sincer. Asta pentru că nu aveam un răspuns pentru o astfel de întrebare. Nici acum nu am un răspuns clar dar cel puţin am conturul acestui răspuns. Mai trebuie doar să umplu golurile.

Cât despre facultate, nu mă aşteptam să întâlnesc mai mult de 4-5 oameni cu care merită ca şi după absolvire să păstrez legătura şi lucrul ăsta mi-a fost confirmat mai ales pe ultima sută de metri când toţi lăsau falsităţile la o parte. Oricum nu mai conta. Dar într-un fel îi sunt recunoscător facultăţii că mi-a scos în cale şi oameni falşi şi răi şi oameni perfizi şi profitori. Dacă nu aş fi trăit experienţele pe propria-mi piele, probabil că nu aş fi ştiut foarte bine cum să mă comport cu astfel de tipuri umane. Este mai bine să te confrunţi personal cu astfel de specimene umane deoarece doar aşa vei şti cum vei reacţiona organic. Poate la început vei fi mâhnit de rezultate dar apoi, cum te vei cunoaşte pe sine? Oamenii nu sunt mereu ceea ce vor să pară. Cu toate astea, trebuie să mă acomodez cu ideea că a fi prieten cu toată lumea este, de cele mai multe ori, un lucru imposibil – animozităţi vor exista întotdeauna pentru că oamenii îşi ţes poveşti şi scenarii ce sunt, mult spus, tangenţiale cu realitatea. Un alt lucru pentru care îi sunt recunoscător facultăţii este faptul că mi-a scos în cale şi extrem de puţinele persoane care merită titlul de “om” – un lucru aşa de rar acum. Iar în cazul acestora îmi propun pe cât mă vor ţine puterile să păstrez strânse şi calde legăturile.

În ceea ce priveşte partea pur legată de facultate, dacă ar mai fi să o iau de la capăt cu FLLS, probabil aş schimba câteva variabile. Pentru cei care se gândesc să devină studenţi în această facultate: nu vă gândiţi că veţi învăţa o limbă străină. Aici nu se ţin cursuri de limbă cum vă închipuiţi voi. Aici nu se dau meditaţii în dulcele stil clasic. Aici, se porneşte deja de la premiza că  tu ştii limba pe care vrei să o studiezi iar toţi cei 3 ani vor fi petrecuţi într-un limbo general. Am învăţat şi multe lucruri folositoare în facultate dar volumul lor este eclipsat de cel al lucrurilor cărora nu le găsesc o întrebuinţare reală în lumea actuală. Pe de altă parte, mi-a fost dat să fiu studentul unor profesori de excepţie ce merită să fie numiţi adevăraţi pedagogi şi care, din partea mea, merită toată recunoştinţa şi respectul pentru că, în ciuda climatului nefavorabil, îşi dau silinţa să ajute nişte copii să îşi găsească drumul în viaţă.

Descătuşarea asta de orice lucru care mă ţinea înainte strâns legat este oarecum ciudată şi plăcută în acelaşi timp. Din păcate, ea nu va mai dura mult timp.

În final, le mulţumesc celor care mi-au arătat că a fi om este în primul rând o virtute, le mulţumesc şi celor care, întru glorie şi beneficiu personal, au ţinut să îmi demonstreze că omul poate fi concomitent sau pe rând şi prost şi rău. Nu în cele din urmă, le mulţumesc profesorilor care au făcut aceşti 3 ani mult mai suportabili şi care nu au uitat cum e să porţi haina de student.

Dorind o versiune îmbunătăţită a revoluţionarului iPad, cea de-a doua încercare a celor de la Apple să pună în mişcare un trend s-a materializat în acest iPad ce poartă un 2 în coadă. Însă reuşeşte device-ul să revoluţioneze într-adevăr felul în care percepem lucrurile sau este doar încă un produs care în afară de hype-ul generat de munţii de bani investiţi de Apple în marketing, nu oferă nimic special ?

Comparat cu prima versiune a sa, iPad 2 excelează la anumite capitole însă nu la toate – aşa cum probabil şi-ar fi dorit orice consumator de IT. Dacă pentru iPad, Jobs anunţa că Apple au făcut un chip special – A4, succesorul acestuia primeşte un plus de viteză prin noul A5, un chip care se bucură de un suport dual-core de 1Ghz – o putere de aproape două ori mai mare ca pe iPad, ceea ce îi conferă cu siguranţă un avantaj considerabil faţă de celelalte tablete aflate la acest moment pe piaţa. Pe lângă asta, iPad 2 mai vine echipat şi cu 2 camere – una VGA care se află pe partea frontală a device-ului şi una mai de calitate, aflată pe spatele aparatului. Cu cea de pe spate, utilizatorii pot poza la rezoluţii înalte şi pot captura filme în HD (720p). La capitolul display, Apple au preferat să încorporeze acelaşi display de 9.7 inchi. În plus, iPad 2 vine cu un giroscop, care se face cunoscut mai ales la jocurile care folosesc senzorii de mişcare (cei ai accelerometrului nefiind suficienţi pentru asta).

Mai mult, ca un rezultat al încorporării celor două camere, la capitolul software iPad vine şi cu un progrămel built-in destul de haios, pe numele său Photo Booth. Acesta este un soft care îţi oferă posiblitatea să faci o poză folosind oricare dintre cele două camere pe care mai apoi să o treci prin 9 filtre fotografice diferite.

Plusuri

• Se ştie că design-ul produselor este foarte serios luat în seamă de Apple şi, deşi iPad 2 nu diferă la capitolul fizic prea mult faţă de predecesorul său, nu pot să nu admir încă o dată atenţia pentru detalii şi faptul că prin design-ul acestuia (deşi minimalist pe alocuri) iPad 2 îţi dă siguranţa că ai ales un produs bun, care îşi merită cu prisosinţă banii.
• Ecranul capacitiv este unul de înaltă calitate, înregistrând aproape perfect mişcările degetelor – un lucru foarte bun mai ales când este vorba de browsing sau jocuri.
• Viteza de procesare a lui iPad 2 îşi face cunoscută prezenţa la orice cerinţă pe care utilizatorul o poate avea de la acesta, rezolvând repede orice doleanţă
• Datorită chip-ului superior, browsing-ul (eu am testat pe Wi-Fi) este aproape la fel de rapid ca pe un PC şi nu oferă decât în cazurile excepţionale a unor pagini încărcate de context mixt, o viteză inferioară.
• AppStore-ul este un Rai al utilizatorilor care doresc să îşi configureze după bunul plac tableta personală. Acesta conţine pe lângă programele pe care le poţi cumpăra contra cost şi anumite produse (sau trial-uri) care sunt de calitate chiar dacă sunt gratis. De altfel, timpul care se scurge între găsirea unui App şi folosirea lui pe iPad 2 este unul extrem de mic. Astfel, te poţi bucura aproape imediat de ceea ce vrei (acest lucru se aplică şi în cazul altor magazine Apple precum iBooks sau iTunes dar şi în cazul unor magazine online precum Amazon).
• Deşi ecranul nu este diferit faţa de cel cu care era echipat şi iPad, acesta este unul de înaltă calitate, oferind claritate şi contrast de top (1024×768 rezoluţie cu 132 de pixeli pe inch).
• Bateria este una ce ţine destul de mult, chiar şi în cazul unui browsing intens sau al unei conexiuni permanente la Wi-Fi. Pe toată durata testului am ţinut iPad-ul constant conectat la Wi-Fi şi noaptea, când nu îl foloseam dar îl lăsam cu ecranul închis însă conectat, acesta consuma 20% din baterie. Aş putea spune că o folosire intensă a tabletei va secătui bateria în cam 8-10 ore. Tot la acest capitol, încărcarea device-ului se face foarte uşor printr-o priză cu adaptor USB şi ţine aproape 2 ore.

Minusuri

• Dat fiind faptul că spaţiul de stocare pe care iPad-ul îl oferă este unul limitat, lipsa unui suport pentru carduri de memorie reprezintă un minus.
• Atunci când îl deschizi pentru prima oară, iPad-ul îţi cere să îl conectezi la PC pentru a se sincroniza cu iTunes. Totul perfect până aici dacă după ce îţi iei device-ul te duci acasă. Ce faci dacă îl cumperi şi pleci undeva unde nu există PC ? Nu poţi folosi device-ul.
• Deşi sunetul oferit de iPad este unul bun, se cunoaşte lipsa unor difuzoare stereo
• Nu poţi transfera muzică sau filme pe iPad decât dacă le cumperi sau aplici un jailbreak. Conectarea device-ului la PC porneşte automat iTunes-ul. Deşi muzica şi filmele nu se bucură de libertate din partea Apple, îţi poţi transfera cu drag-and-drop pozele şi filmele capturate (fără a mai fi nevoie nepărată de iTunes).
• Lipsa suportului pentru Java este din nou un lucru supărător. Chiar şi aşa, în cazul în care vrei să vizionezi filmuleţe direct de pe net, te rogi ca player-ul de pe site să poată fi înlocuit de player-ul standard Apple (de celel mai multe ori se întâmplă însă am întâlnit şi cazuri în care fereastra video nu era afişată).

În concluzie, iPad 2 este o tabletă care, deşi pentru mulţi este mai mult un moft decât o necesitate reală, îşi merită banii în ciuda lipsurilor pe care le-am menţîonat mai sus.

După click veţi găsi o înregistrare pe care am făcut-o în HD, folosindu-mă de camera de pe spatele iPad-ului. Click !

În primul rând, voi începe prin a înşirui specificaţiile ale acest smartphone iar apoi, după cum am procedat şi în review-ul pentru Omnia 7, voi purcede la a numi punctele forte dar şi cele slabe ale acestui device. Ecranul lui Xperia Play este un touchscreen capacitiv ce dispune de 16 milioane de culori. Mărimea display-ului este de 4 inch iar la baza acestuia se află 4 butoane fizice, ce îndeplinesc diferite funcţii precum Home sau Search. Telefonul ascunde sub slider nişte controale patentate Sony PlayStation. Astfel, găsim celebrele deja 8 butoane, 4 direcţionale (D-pad) şi 4 arborând cunoscutele simboluri PS (, , şi ). Pe lângă acestea, mai găsim şi 2 butoane de Start şi Select cât şi 2 trackpad-uri care vor să imite funcţionalitatea stick-urilor analogice prezente pe controllerele clasice de PS. Tot ce se află sub slider serveşte scopului de a juca jocuri asemeni ca pe un PSP. Pe o parte a telefonului găsim 2 butoane ce ţin locul aşa numitelor triggere cât şi butoanele de volum. De cealaltă parte găsim mufa microUSB cât şi o mufă jack de 3.5mm.

Continuând, telefonul vine cu o memorie internă de 512 MB, dar oferă şi suport pentru card microSD de până la 32GB, acesta având inclus în pachet un card de 8GB. Sistemul pe care rulează este Gingerbread sau Android 2.3. De asemenea, telefonul dispune de un procesor Scorpion de 1Ghz şi vine cu două camere: una de 5MP ce conţine diverse funcţii precum autofocus dar şi flash pe LED, specială pentru captura de imagini şi video, iar una ce se află pe partea frontală a telefonului, VGA, pentru apelurile video.

În pachet, telefonul mai vine cu un încărcător la priză care conţîne o mufă USB, 2 cabluri de date microUSB (probabil unul pentru date şi unul pentru încărcător), un încăcător de maşină, o pereche de căşti şi o husă.

Plusuri

• Fie că vă veţi asculta melodiile preferate prin intermediul difuzoarelor stereo fie veţi prefera căştile, sunetul este unul de excepţie.
• Sistemul Android 2.3 ce oferă acces din plin la Marketplace, deci şi la configurarea telefonului după bunul plac.
• Integrarea lui PlayStation Pocket, ce oferă utilizatorilor accest la jocuri fie portate de pe mai vechile PS-uri fie jocuri noi create special pentru Xperia Play sau pentru platforma Android.
• Vine cu mai multe jocuri “la pachet”: Bruce Lee, FIFA10, Star Battalion HD, The Sims 3 şi Crash Bandicoot.
• Camera face poze decente, mai ales că dispune de multe opţiuni precum luminozitate, expunere, ISO şi aşa mai departe.

Minusuri

• Ecranul touchscreen se blochează des, în special la navigarea pe internet când, deseori,  devine mort pentru câteva secunde, nerăspunzând la niciun fel de comandă.
• Implementarea PS-ului în acest telefon este una aplaudabilă dar care lasă de dorit în produsul final. De ce spun asta? Forma telefonului îţi dă imposibilitatea de a cuprinde cum trebuie butoanele PS, de multe ori trebuind să stai cu mâinile încordate, lucru ce rezultă mult prea repede în dureri care te împiedică să te joci după cum şî cât ţi-ai dori.
• Calitatea materialelor din care este făcut Xperia Play lasă foarte mult de dorit, mai ales dacă punem în balanţă preţul cu care gadget-ul vine la raft. Spatele acestuia este făcut în totalitate din plastic care dă un aspect ieftin, iar butoanele de PS sunt făcute dintr-un plastic dur ce dă dureri după o mai lungă folosinţă (asta dacă puteţi să treceţi peste durerile de mâini). Per total, prea mult plastic folosit pentru un telefon atât de scump.
• Jocurile cu care Sony se lăudau că Xperia Play vine la pachet sunt de fapt doar nişte link-uri care te trimit către download-ul variantei integrale a acestora. Astfel, dacă vrei să te joci Crash Bandicoot va trebui să te legi la un Wi-Fi deoarece te va ustura la buzunar să descarci ~600MB prin 3G. Din fericire totuşi, celelalte jocuri necesită mai puţin spaţiu de stocare.
• Lipsa de software dedicat Play-ului din Xperia Play este supărător. Am downloadat la nimereală un joculeţ de racing de pe Marketplace şi nu mică mi-a fost mirarea că nu am putut să mă folosesc de butoanele dedicate ci a trebuit să fac uz de touchscreen. Consistenţa nu este punctul forte a lui Xperia Play.
• Display-ul este destul de întunecat însă dacă ne folosim de luminozitatea oferită de setările telefonului riscăm să vedem o scădere drastică a duratei de viaţă a bateriei.
• Construcţia telefonului dă impresia de cărămidă plasticizată. Acesta este prea mare şi design-ul este cel puţin ambiguu pentru cei care vor să îşi dea seama ce voia de fapt acest telefon să fie.
• Portarea anumitor jocuri clasice de PS pe Xperia Play s-a făcut fără prea mare atenţie astfel că display-ul nu ne ajută atunci când vedem de aproape poligoanele extrem de mari din care sunt făcuţi jucătorii de FIFA10.
• Durata de viaţă a bateriei este una destul de scurtă pentru un telefon care se laudă cu peste 400 de ore de standby în 3G. Astfel cu o oră de joc, una de browsing şi câteva ore de “răsfoit” telefonul utilizând la maxim touchscreenul, vă puteţi asigura că bateria îşi pierde 50% din capacitate.

Concluzionând, dacă vreţi un device de top pentru gaming vă puteţi îndrepta atenţia către recent lansatul Nintendo 3DS sau chiar o consolă, dacă vă permite buzunarul. Dacă vreţi un telefon de top, sunt sigur că alte smartphone-uri sunt mult mai îngăduitoare mai ales la raportul calitate/preţ.

Mulţumesc evoMAG pentru acest telefon !