Culture & Anarchy

• In sfarsit a plouat. Mi se pare cel mai important lucru de spus in acest articol desi este, concomitent, si cel mai banal. Ma saturasem de atat soare. Prea mult soare. Pentru ca asa mi-a fost impus in jurul varstei de 6 ani, nu imi place soarele. Nu imi placea oricum dar de mai bine de un deceniu, am o scuza. Putin imi pasa ca aseara a fost si o acerba furtuna. A si plouat. Chiar daca, la un moment dat, puteam sa vad ca ploua de la dreapta la stanga, pe orizontala. Atat de puternica era furtuna. Dupa cateva minute de furie exacerbata, si-a facut iesirea. A plouat apoi frumos timp de aproape 2 ore. Mai vreau.
• M-am apucat de citit cartile pe care le-am procurat de la Bookfest. Prima carte, desi mi-a fost greu sa imi fac o lista de parcurgere, este Frumoasele Straine de Mircea Cartarescu. Trebuia, mi-am zis. Voiam de atat amar de vreme sa o citesc incat atunci cand am ajuns la standul Humanitas m-am infipt direct in ea. Mereu cand imi aduc aminte de Cartarescu, imi aduc aminte inevitabil si invariabil de niste lecturi timpurii de vara, cu geamuri larg deschise si raze de soare razlete, tolanit in pat. I-am citit 5 dintre carti (Rem, Mendebilul, Gemenii – care mai apoi am aflat ca au fost publicat intr-un singur volum, Nostalgia, Pururi tanar infasurat in pixeli si De ce iubim femeile) si deocamdata m-am oprit la numarul acela. Vreau sa citesc si Travesti, Baroane, Orbitor si Jurnalele. Nu stiu daca sa ma ating de poezie pentru ca nu e un domeniu surazator pentru mine. As putea incerca totusi. Asa cum cineva mi-a zis ca Mircea Cartarescu scrie prost (+ alte apelative adresate poetului care nu aveau legatura stricta cu literatura ori poezia sa) literatura si ca nu ar trebui sa il citesc (l-am citit gratie unei alte persoane care mi-a dat un sfat pe care nu il voi uita niciodata), poate, cine stie, asa va fi si cu poezia. De data asta stiu ca nimic din poezie nu ma incanta asa cum o fac simbolistii romani. Pana una alta, mai am 80 de pagini din Frumoasele Straine si ma bucur de numa. Nu pentru ca o termin ci pentru ca e o carte care te lumineaza. Iti da un anume sentiment. Nu stiu.

Uite ca s-a mai incheiat un targ de carte. Primul targ de carte din an, Bookfest pe numele sau, si-a inchis astazi portile ce au fost deschise larg timp de 5 zile. Ca de fiecare data cand un targ de carte (fie el Bookfestul verii ori Gaudeamusul toamnei) se apropie, ma apuca o stare predefinita de sila si, actionand conform acestui scut impus de propriu-mi organism, ma simt nevoit sa barez invitatiile de hoinareala de targ. Ca si atunci cand mi se joaca o festa, scutul amintit mai sus se retrage fara vreun cuvant lasandu-ma descoperit invitatiilor. Lucru ce favorizeaza momente in care imi este greu sa refuz, in ciuda capriciilor naturii de cele mai diferite feluri, invitatiile deja mentionate.

Vara asta credeam ca am scapat. Se apropiase sambata si barasem deja niste invitatii. In acea zi fatidica ce promitea salvarea, o intrebare parca chitita sa imi distruga scutul, mi-a atins punctul sensibil. Si am cedat. Lasand la o parte caldura in care Bucurestiul se scalda nepasator de ceva timp incoace, am pus pe nas ochelarii de soare, pe umeri ghiozdanul si dus am fost catre Romexpo.

Plecand relativ de dimineata, am reusit cu brio (pentru acele momente) sa ma eschivez cu destula agilitate de valurile nesfarsite de toropeala. Soarele era sus pe cer dar parca nu ardea atat de tare. Chiar si asa, de cu dimineata ma pastea o vaga migrena – dintr-acelea care atunci cand vin isi anunta sederea pe timp indelungat.

Pe drumul catre pavilioanele cu pricina, am experimentat un paradox comic greu de imaginat. Mereu uit ca exista fete si baieti care toata ziua buna ziua se fataie de colo colo inmanand mai mult sau mai putin zambitori, felurite pliante. Nici nu mi se deschisese apetitul fara margini pentru pliante ca mi-au fost puse in brate doua foi capsate, scrise cu marimea 8. Norocul meu si al ochilor mei ca titlul era scris (din mila pentru saracii cititori) cu marimea 10 si binecuvantat cu Bold. Insa ce contineau aceste doua foi? Nu stiu daca va puteti imagina un loc mai bun si un moment mai prielnic pentru a inamana manifeste impotriva genocidului. Prima data credeam ca encefalul imi provoaca vedenii datorate caldurii insa si a doua oara cand am poposit cu privirea pe foaia cu pricina, acelasi titlu statea cocotat acolo. Manifest impotriva genocidului. Iar textul pare-se, era un fel de legislatie vigoare cu privire la genocid. Nu stiu cine a avut brilianta idee ca in niste bestii si fiare de oameni interesati de cultura ar putea salaslui in sufletele lor mici, negre si meschine astfel de acte impotriva firii.

Dupa inca o runda de pliante, am avut, impreuna cu Alex, o revelatie (prima din cele doua ale zilei). Nu existau cosuri de gunoi inauntrul targului. Poate cineva cu suflet mare si incredere in cititori, s-o fi gandit ca oamenii astia eco nu ar arunca nici macar o foaie de hartie ci ar pastra-o si, impreuna cu alte foi de asemenea factura, le-ar duce mintenas la un centru de reciclare. Ei as! A doua revelatie mustra absenta unor scaune datatoare de relaxare.

In urma unei plimbari rapide, ne-am refugiat la umbra unor umbrele, intretinandu-ne cu discutii care mai de care, ajutati fiind de bere si pizza. Se anunta o zi lunga si noi nu ne vom lasa batuti cu una cu doua. Cand danger-o-meterul caldurii a bipuit, ne-am indreptat inapoi la aerul rece si binefacator al pavilioanelor. Iar intre reprize de asistat la lansari si cumparat carti, am avut timp sa observ si publicul Bookfestului. Ca de fiecare data de cand imi este dat sa calc prin aceste oaze culturale, observ oameni de la copii la batrani, fiecare bucurandu-se atunci cand gasesc un volumas care sa ii intereseze. E o imagine care mereu imi insenineaza mintea. Oricat mi-as dori sa spun ca placerea de a cara carti si de a le simti greutatea pe umeri nu poate fi eclipsata de nimic altceva, dupa mai bine de 6 ore de hoinarit in sus si in jos, oboseala s-a facut resimtita. O inghetata si niste scari pe care sa ne odihnim picioarele nu au adus vreun asteptat beneficiu, asa ca impovarati cu mii de pagini prinse in multe coperti, ne-am dus, cu sufletul in gat catre iesire. Poate nu era cald. Speram sa nu fie. Vorbisem cu Iuliana la telefon pe cand scrutam niste titluri de la Nemira si ma avertizase ca diferite pericole ma vor paste daca voi cuteza doar sa pun piciorul pe asfaltul supra-incalzit. Dar era aproape ora inchderii si a trebuit sa parasim incinta care ne gazduise fara sa zica nici pas timp de mai bine de 6 ore.

Pe drumul inapoi catre tramvai/autobuz, ma gandeam cum mi-ar sta cazut pe jos, lesinat de la caldura. Ma gandeam deja la stirile de la tv care prezinta statistici ale oamenilor doborati de arsita. Dar nu puteam sa ma opresc tocmai atunci. Eram atat de aproape de punctul terminus incat mi-am adunat toate fortele ramase (putine si ele) si am tras pana cand m-am adapostit in subteran. Cele 12 carti care isi gaseau salasul fie in ghiozdan fie intr-o punga se odihneau si ele pe bancheta metroului.

Si-asa si-a mai gasit sfarsitul inca o zi de targ de carte. O zi a naibii de frumoasa si care a meritat toti banii. M-a incantat ca nu am mai sesizat obisnuitele deja fite si aere de targ. Un punct bun de mentionat.

Deobicei ideile pentru articole nu imi vin din prima si chiar daca se infatiseaza in fata-mi dintr-o data, tot nu se lasa prinse cu una cu doua. In mare parte din cazuri stau si ma uit la o pagina goala de WLV si nu stiu ce sa scriu. Sau scriu si sterg. Fara sa salvez in draft. Ideile-mi vin greu si cateodata nici nu imi vin. Ce-i drept, am inceput blogul asta (acum 3 ani si ceva) cu gandul sa scriu in el doar pentru mine, fara sa-mi pese de altceva. Dar pe masura ce scriam, imi doream intr-un fel ciudat si confirmarea altora. Nu stiu daca acum    m-am detasat de tot fata de stilul initial pe care mi l-am impus insa stiu ca in aceeasi masura in care ce scriu ma multumeste, as vrea sa te multumeasca (sau sa-ti provoace un sentiment cel putin pozitiv) si pe tine.

Am primit de curand ultima carte a lui Jeanette Winterson, The Battle of the Sun. Cu tot cu ordinea de citire a unor carti, am bagat-o pe asta in fata. Deh, obiceiurile vechi mor greu iar cateodata nici nu mai mor. Abia am citit 1/3 din ea, chiar daca m-am apucat de 2 zile. E foarte frumoasa, e ca un basm scufundat in magie si imi place foarte mult dar cred ca zilele astea nu am destula rabdare sa stau cu o carte cum stateam acum ceva vreme. O deschid, citesc 2-3 capitole, dupa care ii pun semn si o pun pe pat langa mine. Mai stau, repet scena. Si tot asa.

Saptamana viitoare voi primi si Tell-All a lui Chuck. Si odata cu gandul asta, de Winterson si Chuck la un loc, m-am gandit la un subiect destul de controversat care naste dispute acerbe (pe care nu mi le doresc cu nici un pret).

M-am intrebat cat de mult conteaza pentru mine, in postura de cititor si admirator deopotriva a oamenilor din spatele cartilor, viata personala a acestora. Nu zic aici de lucrurile comune pe care le facem cu totii, ci de lucruri vazute prin sfera majoritatii ca fiind putin mai anormale. Imi aleg cuvintele cu prudenta pentru ca nu am de gand sa ma ofer etichetatorilor de serviciu. Ma refer la faptul ca atat Chuck cat si Jeanette Winterson sunt gay.

Cu Chuck a venit ca o surpriza atunci cand cutreieram forumul cultului insa nu m-a surprins in nici un fel. Atunci mi-am dat seama de ce nu citisem nicio informatie cu privire la starea emotionala intima a lui Chuck insa – la fel de ciudat – nici nu simtisem nevoia sa stiu. Poate din cauza aia faptul ca Chuck este gay nu m-a atins atat de mult pe cat mi-as fi imaginat intr-un scenariu prefabricat. In mod cert nu mi-a schimbat viziunea asupra cartilor sale.

De Winterson stiam de dinainte sa o citesc. Chiar si asa , nu am privit lucrul asta cu un ochi critic. Cartile ei nu au nimic de-a face cu homosexualismul si nici ale lui Chuck (asta daca exclud Oranges – in care lucrul asta e ilustrat destul de light si inofensiv). Or exista instante de homosexualitate latenta sau mai stiu eu ce termen pompos insa nu am o misiune din a da de urma acestor comportamente prin harta personajelor. Cu toate astea, literatura gay explicita nu ma pasioneaza si prefer autorii gay si nu subiectele gay par excellence (daca vreodata m-as afla in postura de a alege dintre aceste doua lucruri).

Dar pana la urma, care-i treaba cu homosexualismul? Vizavi de el ma consider neutru. Nici nu incurajez, nici nu discurajez. Nu am avut experiente cu gay care sa ma faca devin pro, ba dimpotriva chiar – insa am considerat ca nu pot sa vad o intreaga comunitate prin prisma actiunilor unui singur individ. Ar fi nedrept fata de niste oameni pe care nu i-am cunoscut si care poate chiar sunt de treaba. Indiferent de natura experientei.

Dar am divagat in latura personala, ceea ce nu era scopul acestui articol.

Pana la urma nu conteaza ce orientare are un autor atat timp cate operele lui te ating intr-un mod intim si te fac sa rezonezi cu fiecare pagina scrisa.

Pentru tine cum sta treaba ? Conteaza sau nu ?

Jack was not sure he wanted the world to change – not even for a day and a night, let alone for ever. He loved to wake up in the mornings, early, and find the sun corssing the floor of his little room, and go down the river as the day was beginning, and catch a fish, or run, just because he was happy, then begin his jobs with horses and their soft breath and strong animal smell. Every day was different enough to be interesting and the same enough to be safe.

                                                                              – J. Winterson

O zi frumoasa si plina de bucurii tuturor !